About salads

I just got back from Whole Foods. Every time I go grocery shopping to Whole Foods I am amazed by the number of salad ingredients they carry. When I grew up it used to be simple. The usual salads my mom made would be the side for the main course and would contain either green salad, cucumber and onion or tomatoes, cucumbers and onion. Dressing was always oil and vinegar. In season she would make cabbage salad (for Americans the season for cabbage is late summer, not year round), same dressing. We had these salads only during summer (due to season, of course). During winter we had a wide variety of pickles, which I really miss. Most of these came from my grandmother’s garden. Or cellar, depending on the season. Life was simple and natural.

I will never forget, when I first came to America some colleagues from school took me to Fresh Choice. Fresh Choice has a salad bar and you get to build your own salad, you can choose the ingredients you want to put in it. At the time I wondered: Why? …and how? Sesame seeds? Boiled eggs? Carrots? Some weird looking stuff? Sunflower seeds? Pumpkin seeds? Raisins? Some more weird looking stuff? And among all these, I was happy to see some of the ingredients I was familiar with, tomatoes, cucumbers, green salad.

The dressing options were at the end of the bar. So, I kept the wondering state: What is dressing? What do I do with it? I see some white sour looking stuff, and some other creamy stuff, and then some oily fluid with things floating in it, and something pinkish, and some creamy reddish. I wanted to yell for help. Is this a test? A contest? Do they have a hidden camera? Am I supposed to know what to do with all these? It was frustrating, to say the least.

Nevertheless, I was hungry. I asked my friends several questions about how to make my salad, in hope I will understand what’s going on, but I only got one answer: “Whatever you like.” What do they mean, whatever I like? I could like them all, just not in my salad. How do I make the right salad? Isn’t there a right way to make a salad? Clearly, they did not understand this question. So, having no choice, I did what I knew and I ended up with the simplest and smallest salad at the table. Of course, at the time, I did not know that the salad was actually the main course. So, I left the restaurant hungry and still puzzled with the feeling that I was doing something wrong.

Since then, I learned a lot. Now I go to the produce section and if I don’t find exactly the sprouts and seeds and nuts I want to add to my salad today, I complain. I am used to having salads as main course and I know how to make sophisticated salads. Aside from the classic ingredients that my mom used, I add a selection of, depending on the salad, alfalfa sprouts, broccoli sprouts, beans sprouts, sunflower and pumpkin seeds, black sesame seeds, walnuts, pecans, shaved almonds, raisins, dried cranberries, avocado, several types of cheese, numerous types of olives, capers, several herbs, enzymes, and I wonder how I can remember all of them. It was a time when I used dressing, not anymore, I know better now, I make my own natural, just two types of lemon juice, or lime juice, and special olive oil. And they are so good!

Oh, I must go now. I am going to make a salad. Remember, I shopped at Whole Foods today! By the way they have duck and goose eggs. And sheep and goat yogurt. Oh, I love this store!

Dor de acasa

Ultima vizita in California…

…a fost ca orice vizita acasa. Intai am petrecut cu Andreea doua saptamani in San Francisco. Am facut toate lucrurile de care imi fusese dor si care imi lipsisera, am facut shopping, ne-am plimbat pe la Embarcadero, am fost la filme, la expozitii, am vazut o prostie de expozitie despre Tutankhamen, prea scumpa pentru ce avea, si o expozitie excelenta de fotografie a lui Richard Avedon la MOMA, ne-am plimbat prin Chinatown si prin cartierul italian, am fost la Pier 39 unde am mancat la Bubba Gump (cei care stiti cum este, nu radeti de mine, just indulging). Bineinteles ca am mancat mancare indiana, italiana, frantuzeasca, si mexicana. De data asta n-am ajuns si pana la japonezi, in ideea ca Andreei nu prea ii place, iar eu oricum ramaneam mai mult si aveam timp sa merg dupa ce pleca ea. Ceea ce am si facut, bineinteles.
Dupa cele doua saptamani de stat in San Francisco, m-am mutat in Palo Alto. It’s good to be home! Ce delectare sa te reintorci intr-o casa in care ai stat ani de zile si din care ai plecat de mult si sa o gasesti aproape neschimbata. Aceleasi mirosuri, aceesi mobile, acelasi décor, toate lucrurile banale de facut in fiecare zi, aceleasi usi catre terasa de deschis dimineata ca sa aerisesti casa, aceeasi cana in care sa-ti faci cafeaua, acelasi fotoliu in care te cufunzi in timp ce iti verifici emailul, sau ultimele stiri, sau comunici cu prietenii de pe peste tot. Cat am stat acolo nu mi-am schimbat ora pe laptop, ca sa stiu in orice moment cu usurinta cat e ceasul in Romania. Oricum erau destule ceasuri prin casa care aratau ora locala.
A venit si Doina in vizita, a stat un weekend lung si ne-am plimbat prin SF. Am fost prin locuri pe care le-as prezenta oricui care nu are decat 2 zile de stat in zona. Intamplarea a facut ca o zi am petrecut-o in Napa Valley, pe la podgorii, degustand branzeturi frantuzesti cu vinuri californiene si sampanie. A fost o iesire foarte reusita, mai ales ca vremea a fost excelenta. In rest am fost prin Golden Gate park, am vizitat gradina botanica, gradina japoneza, am baut cafele si am mancat prajituri peste tot, din nou Chinatown, o cafea in cartierul italian, focile de la Pier 39, Marina, Golden Gate, Alcatraz, casele de pe Divisadero, Lombard street, Castro unde se desfasura Festivalul Dragostei (cred ca se refereau exclusiv la homosexuali) si era circulatia oprita fiindca erau concerte pe strada.
In rest m-am vazut cu prieteni, Adi, Cami, Laura, Alin, Iulia, Michele, mi-am facut prieteni noi, Roxi si Dane, am facut gris cu lapte la cerere in loc de tort si nu mi-a reusit pentru ca am uitat ca zaharul american e mult mai putin dulce decat celk din Romania, am fost la calarie de ziua lui Adi la Half Moon Bay si apoi, in stil romanesc, am facut un gratar la Roxi si Dane’s. Asta a fost in ultima mea zi. In seara zilei urmatoare am luat avionul spre Romania, via Londra. Andreea m-a asteptat la aeroport si am ajuns acasa in Bucuresti, unde Cristi impreuna cu un grup de prieteni degustau vreo 3-4 feluri de vin nou de vreo 3-4 ore. Si am continuat asa romaneste, inca cateva ore. Pana la urma baietii au plecat la culcare, iar fetele au ramas pe metereze. Ca sa nu zic ca i-am bagat sub masa. 

Din nou in California

Da, am ajuns din nou in California si de data asta voi sta cam o luna. Eram cam legata de maini si de picioare fiindca nu am masina (pe a mea am dus-o in Romania, iar pe a lui Adi nu stiu sa o conduc ca e manuala) asa ca am inchiriat una. Si am umblat mult zilele astea, de dimineata pana seara, prin toata zona. Mi-a facut mare placere sa vizitez locuri prin care ma plimbam altadata, din Saratoga pana in Palo Alto, sa merg sa mananc sushi (am fost de trei ori la rand in prima saptamana) de care mi-era tare dor, sa ma vad cu oameni cu care nu ma vazusem de mult, sa ma plimb prin Stanford Shopping Mall si sa cumpar groceries de la bacania italiana de acolo si tarte cu fructe de la La Baguette, sa intru in Macy’s sa ma uit la incaltaminte si la cosmetice. In primele zile l-am carat si pe saracu’ Adi cu mine peste tot, ca la un moment dat ametise. Norocul lui e ca de marti s-a dus la serviciu si a scapat. Sambata seara ne-a invitat Cami la un party promo in downtown Los Gatos unde am ramas fara grai cand am vazut ca, neobisnuit pentru Silicon Valley, toata lumea era foarte gatita si eleganta. Zicea Adi ca aratau mult mai bine decat in Romania, si asta e mare lucru. A fost o petrecere reusita, cu muzica buna, intr-o casa victoriana foarte frumoasa cu terasa mare, o cladire istorica celebra in zona.



Ca orice lucru bun, s-a terminat prea repede, pentru ca aici cluburile inchid la 1:30am. Azi nu mai iesim din casa, ca ne e lene, a venit si Cata si am comandat la domiciliu indian food. Abia astept.

Am găsit oracolul din clasa a VII-a

De fapt mi l-a găsit Sori în cotețul de găini în casa de la Pecineaga. Acolo sunt depuse toate lucrurile vechi de care nu a mai întrebat nimeni demult. Eu fiind plecată atâția ani, mama mutându-se de nenumărate ori în anii ăștia, lucrurile din lada mea cu amintiri din copilărie au fost mutate in saci sau în cutii, și înghesuite prin spațiile de depozitare ale diferitelor case prin care au trecut mama sau Sori (frate-meu). Spre disperarea mea,multe s-au pierdut, dar am avut vreo două surprize extraordinare în ultimii ani, când au apărut ca din senin, în perioade de curățenie generală sau de mutat, diferite caiete vechi, poze, bilețele, scrisori. Am strâns o mică comoară.

Am găsit prin cutiile în care sunt depozitate cărțile mele un caiet de amintiri, de pe când aveam probabil vreo 14 ani. Se apropia clasa a VIII-a (Școala Gen. 12) când ne despărțeam de colegi și era la modă să ai caiet de amintiri în care să-ți scrie prietenii povestiri și întâmplări. Am stat în noaptea când l-am găsit până la 3 dimineața citind din caiet. Mi-am adus aminte de prieteni din copilărie la care nu mă mai gândisem demult, copii de care uitasem. De unii nu-mi aduc aminte decât vag, îmi aduc aminte numele lor, știu că i-am cunoscut, dar nu mai știu cine erau, ce mă lega de ei. Am citit de întâmplări care erau în ceață în capul meu, sau le uitasem de mult, de relațiile dintre noi la vârsta aia, și am regăsit printre rândurile pe care mi le-au scris, trăsăturile de personalitate copilărești ale fiecăruia.

Uitându-mă asupra noastră de atunci cu ochii de acum, și cunoscând acum unele din întorsăturile pe care le-a luat viața, am avut parte de unele surprize. Contrar așteptărilor, nu mai știu nimic cei mai mulți, nici măcar de cei care îm ierau prieteni buni atunci. Dar am reînnodat și continuat legătura, chiar pe tărâmuri americane prin cele mai telenovelice întâmplări (din categoria ”Viața bate filmul”). Așa a fost cu Mihaela Tănăsescu, de exemplu. La fel și cu Camelia Marcu, dar asta nu cred că se pune, fiindcă era vară-mea, era normal să păstrăm legătura, indiferent pe ce meleaguri. Cu prietena mea cea mai bună din anii aceia, Niță Mihaela, am pierdut legătura devreme, când s-a mutat la Târgoviște. Și am regăsit-o în caiet pe Adam Sorina Daniela (ce ciudat sună numele spuse ca la catalog, dar așa erau toți semnați). Îmi aduc oarecum aminte cum era Sorina atunci, asta pentru că eram din aceeași ”gașcă” și eram mai apropiate. Mi se pare destul de profund pentru un copil de vârsta aia, declarația pe care o face și ardoarea cu care mă roagă, de nenumărate ori, să nu cumva să o uit peste ani. Mai aveam în gașca noastră pe Hanu Amina, Carataș Mădălina, Bordei Mihaela (care mi-a pus și o poză de la o petrecere de la ziua ei, în care suntem câțiva dintre noi), Buzbuchi Anca Atena (era prietena bună a Sorinei), Mărgineanu Emilian Răzvan, care a avut cea mai mare contribuție la caiet (după Dana Țuțuianu, care era prietena mea de la bloc) și se laudă cu asta. Și mai sunt fără nici o ordine Vârciu Laura, Lazăr Livia, Petrescu Anda, Călin Ruxandra, Gabriela și Mihai Dumitru (cu ei am păstrat legătura,fiindcă eram și vecini, iar părinții noștri erau prieteni), Țivichi Camelia. Și mulți, mulți alții… Din păcate s-a așternut praful peste tot ce-a fost atunci.

Sunt curioasă pentru câți dintre ei am completat și eu un caiet de amintiri și ce prostioare le-oi fi scris. Pentru că era treabă reciprocă, dacă vă aduceți aminte…