Despre restaurante

Unul din lucrurile care imi lipsesc din California este multitudinea de restaurante din care puteam alege cand voiam să ies şi să mănânc în oraş. După 10 ani de stat acolo, încă nu am reuşit sa epuizez aceasta resursă. În afară de asta, existau şi situri foarte bune cu review-uri pe care puteam face search ca să aleg exact ce doream în funcţie de specific, preţ, adresă, şi multe alte criterii. Când m-am întors în România prima impresie a fost că sunt şi aici destule restaurante din care pot alege, dar după vreo doua luni deja incercasem tot ce era mai hip. Iar restaurantele bune din Bucureşti le pot număra pe degetele de la ambele mâini. Dar nu pot să nu remarc ca aici decorul restaurantelor, respectiv designul interior, este de multe ori o surpriză plăcută. Am fost, nu de mult, la un restaurant într-o zonă care pentru mine a fost cumva peste mînă, fiindcă de obicei merg doar în centru, pe undeva pe la Muncii. Se numeşte Dada, si m-a lăsat fără cuvinte decorul şi atmosfera din interior. Un concept pe care nu l-am mai întîlnit pînă acum, un restaurant într-un magazin. Dar pe cît de uimitor a fost decorul, pe atît de nesemnificativă a fost mîncarea, deşi meniul suna impresionant. Am comandat lucruri cărora le duc dorul şi pe care le găseşti destul de greu în Bucureşti: somon tartar, sushi, etc. Deşi ospătarul ne-a recomandat cu căldură unele dintre mîncărurile pe care le-am comandat, nu au fost în nici un caz la nivelul aşteptărilor. Despre preţuri nu comentez decît, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Aşa stînd lucrurile, poate vă intrebaţi dacă mă voi mai duce vreodată acolo. Da, atmosfera e aşa de specială că mă gîndesc să le mai dau o şansă.

Prin Europa in luna cadourilor Episodul 1 Franta

In decembrie am fost plecata cu Andreea prin Europa si ne-am intors pe 23 seara. A trebuit sa ridicam masina mea din Rotterdam asa ca ne-am dus cu avionul si ne-am intors cu masina. Am petrecut vreo 12 zile pe drum inapoi. A fost interesant sa putem compara brazii de Craciun care impodobeau pietele centrale din orasele prin care ne-am oprit , patinoarele, vitrinele impodobite, oraselele copiilor construite special pentru sarbatori, vinul fiert din fiecare loc in care ne-am oprit. Apropos de vin fiert, mie cel mai mult mi-a placut cel din Luxembourg, semana cu cel de pe la noi, iar Andreei i-a placut cel din Strasbourg, care avea un pic de gust mentolat.

Poze cu vitrine impodobite pentru sarbatori in Strasbourg. Nu numai ca erau absolut superbe si pline de detalii dragalase, dar erau si la fiecare colt de strada, parca ne plimbam printr-o poveste

Prin Europa in luna cadourilor Episodul 1 Franta continuare

Traficul mi-a creat niste surprize. In primul rand, contrar legendelor, in Germania exista limita de viteza la fel ca si la noi, 130km/h. In al doilea rand cel mai civilizat trafic mi s-a parut de departe in Franta. Un sta nimeni pe banda din stanga decat daca depaseste, si atunci tine semnalizatorul aprins ca sa arate ca e in depasire. Si daca sunt doar 100 metri intre doua masini pe care vrei sa le depasesti treci pe dreapta intre ele. Bine, mi-a placut traficul in Franta cu exceptia incidentului cand m-a oprit politia si mi-a dat amenda. La o bariera pe autostrada chiar dupa ce am platit drumul, un politai imi face semn sa trag pe dreapta. Ma gandeam ca a vazut ca e masina straina si vrea sa-mi verifice actele. OK. Imi face surpriza sa-mi spuna ca m-a oprit pentru viteza. Am negat din instinct. Intelege ca avand masina sport, puternica, probabil nici un mi-am dat seama ca am depasit limita legala. Tin sa precizez ca eu toata viata am condus peste limita legala si nu m-a oprit politia niciodata. Va inchipuiti ce surpriza pe mine, tocmai in Franta. Trebuie sa recunosc ca Andreea m-a batut la cap tot timpul sa respect limita legala, dar era soseaua goala. In fine, politistul imi zice sa merg cu el la duba lor, care era trasa in paralel cu noi ceva mai incolo, ca sa faca procesul verbal. Cand ajungem la duba, ma pofteste sa urc. Soseaua era tot destul de goala. Andreea ramasese in masina si se uita dupa mine. Ma urc si ma pofteste sa iau loc, dupa care se da si inchide usa mare laterala care fusese deschisa. Imi explica ca e frig afara. Andreea, cand ma vede disparand in duba, se panicheaza, il txt pe Cristi. Incerc sa ma uit pe geam si sa-i zambesc ca sa vada ca totul e ok. Aflu ca fusese radar pe drum si imi facuse poza. Politistii francezi, ca erau doi, foarte amabili si simpatici de altfel, nu vorbeau engleza, asa ca m-am chinuit sa folosesc urma de franceza pe care n-am uitat-o ca sa-i ajut sa completeze formularele. O data cu procesul verbal si cu amenda, mi-au inmanat si un set de instructiuni in franceza despre trafic si cum sa conduci pe autostrada, pe care nu le-am citit niciodata. In Germania n-am mai depasit limita de viteza... decat cateodata. Va urma...

Dantura sanatoasa si zambet de Hollywood

De cand m-am intors in Romania simt nevoia acuta sa-mi fac un cleaning la dinti. Nu aveam un dentist al meu, asa ca am intrebat in stanga si in dreapta sa primesc o recomandare. In cele din urma am gasit pe cineva, mi-am facut o programare, am precizat ca e doar pentru cleaning(curatare) si m-am dus. Trebuie sa aveti in vedere ca in California se face cleaning o data la 6 luni. Eu eram un pic peste termenul asta cand am plecat ca sa vin in Romania si trecuse aproape un an de cand ajunsesem aici. Era o perioada mult prea in care nu-mi facusem cleaning si ma simteam oarecum jenata. Pe de alta parte trebuie sa consideram ca USA are populatia cu cea mai mare obsesie pentru sanatatea si aparenta dintilor, iar in USA, California e de departe nr 1. Ganditi-va la toti actorii de la Hollywood...

Ok, deci am programare, ma prezint la doctor avand un dram de vinovatie si jena, ma asez pe scaun, si-i explic doctorului ca vreau un cleaning si ca n-am avut ocazia in ultimul timp sa-mi respect programul cu strictete. Se uita la dintii mei si zice ca sunt foarte frumosi si foarte curati si nu intelege de ce vreau cleaning. Eu, dincolo de vinovatie, simteam ca am dinti murdari, relativ la cum stiam ca trebuie sa fie, asa ca insist ca a trecut mult timp de ultima data si trebuie neaparat sa fac un cleaning. Doctorul insista ca n-are ce sa-mi curete, ca sunt curati. Ii explic eu ce cred ca ar trebui curatat, si il conving, cu chiu cu vai, sa-mi curete macar 4 dinti din fata. Restul nu reusesc sa-l conving. Ma simt murdara, si caut in continuare un dentist care sa vrea sa-mi faca cleaning.

Da, americanii sunt obsedati de dintii lor. Imi aduc aminte ca aveam o colega foarte draguta la ultima companie la care am lucrat. Era cam de o varsta cu mine si purta proteza dentara, dar nu cu fire metalice, ci transparenta, din plastic. Am intrebat-o de ce face asa ceva, mai ales la varsta ei, si doar ca sa-si corecteze un oarece defect la dinti care mie mi se parea ca-i da farmec cand zambeste, o facea chiar dulce. In plus de asta, proteza transparenta costa de cateva ori mai mult decat una normala, si vorbim in domeniul miilor de dolari. Mi-a zis ca nu poate purta de metal, ca ar arata ridicol. Si si-a pus proteza, asta dupa ce in prealabil, si-a albit dintii cu laser, pentru ca atunci cand va avansa pe scara muncitoreasca si va ajunge vice presedinte la companie, sa poata sa apara in presa sau la TV si sa aiba un zambet perfect. Era clar ca in mintea ei, la fel ca la majoritatea americanilor, nu e acceptabil sa ai o dantura altfel decat perfecta, mai ales daca atingi un anumit nivel pe scara sociala. In Romania nu pare sa fie deloc asa, cand ma uit la televizor si vad cine imi zambeste. O obsesie mai putin pentru romani, care au si asa destule. Intre timp ma duc sa mai caut un dentist...

Despre trafic

Pare ca romanii s-au nascut in masina, iar masina a devenit parte din ei. Nimeni nu-si mai dezlipeste fundul de masina, ceea ce te face sa te gandesti ca au toti un handicap, iar masina este o proteza. Asta n-ar fi problema mea in nici un fel, daca Bucurestiul ar fi conceput sa suporte la atata trafic. Dar nu e, si asta ne ingreuiaza viata tuturor. Fie ca esti pieton sau sofer, vei suferi din cauza traficului. Pe toate trotuarele sunt parcate masini, si din aceasta cauza pietonii circula pe strada. Orice straduta de doua benzi in centru se transforma invariabil intr-una cu o banda. Ne deranjeaza pe toti, dar nimeni nu se gandeste ca solutia sta in puterea noastra. Lasati fratilor masinile acasa! Circulati cu taxiul sau cu metroul. Daca e musai sa luati masina personala, folositi parcarile subterane, care in majoritate sunt goale. Nu e neaparat sa parcati exact la adresa unde aveti treaba, uneori chiar in dubla parcare. Faceti cativa pasi pe jos, ca foloseste si la sanatate si mai scade si fundul.

Ce solutii au adoptat altii mai dezvoltati ca noi?

- In Londra, de exemplu, exista o taxa destul de mare, 8 lire, ca sa intri cu masina in centrul orasului.

- In New York, parcarea in centru este permisa tot contra cost, 5-8$ pe ora, numai intre anumite ore, cand traficul e mai redus.

- In Florenta, nu poti parca in centru aproape nicaieri. Daca vrei sa te duci cu masina. trebuie sa o lasi mai la margine si pe urma te duci pe jos unde ai nevoie

- In Roma nu se intra deloc cu masina in centru.

Si peste tot, ca sa se respecte aceste reguli, se dau amenzi foarte mari pentru parcare ilegala. Uneori chiar iti ridica masina si ca sa o scoti te costa asa de mult incat a doua oara ai grija cand si unde parchezi. Ce frumos ar fi daca s-ar implementa si la noi astfel de reguli. Am sta mai putin in masina, nervosi si injurandu-ne unii pe altii si am face mai multi pasi pe jos, aerisindu-ne creierele.

Simpla observatie

Nu vreau sa fiu acuzata ca generalizez, desi la prima citire pare ca asta fac. E grosolan sa generalizezi si nici mie nu-mi place cand o fac altii. Parerile mele sunt formate pe experientele mele sau pe povestirile prietenilor. Nu vreau sa pun etichete, asa ca voi incerca sa stabilesc niste conventii. Cand spun “oamenii” nu inseamna “toti oamenii”, ci doar cei cu care am intrat eu in contact. Cand spun “strazile” nu inseamna “toate strazile”, ci doar acelea pe care am umblat eu, cand spun sistemul, sau banca, sau trenul ma refer numai la cele care mi-au afectat mie viata.

Oameni prietenosi

Acum vreo doua luni ma intorceam in California pentru o scurta vizita administrativa si in drum am facut o escala de o saptamana la Londra. Eram pentru prima oara la Londra si unul din lucrurile care m-a surprins a fost ca oamenii, contrar stereotipului pe care il aveam, sunt foarte prietenosi si dispusi sa stea de vorba si sa-ti explice despre obiectivele turistice din orasul lor. Incepand cu soferul de autobuz, apoi garzile de la diferitele cladiri guvernamentale, politia de paza de pe Downing street, oamenii de rand de pe strada raspundeau cu bunavointa si buna dispozitie intrebarilor mele si la randul lor imi puneau intrebari despre mine, ascultandu-ma cu interes si curiozitate genuina.

Asta m-a facut sa-mi aduc aminte ca toti prietenii care au venit in vizita in US au fost surprinsi de cat de prietenosi sunt americanii. Mama m-a intrebat cand a venit in California daca am spus vecinilor ca va veni ea in vizita, fiindca toata lumea o saluta ca si cum ar cunoaste-o. Dar dupa ce am fost la Londra, mi-am dat seama ca e o mare diferenta intre cumsecadenia si aparenta de prietenie a americanilor, care e doar de complezenta si cea a englezilor care mi s-au parut calzi si omenosi. Ca sa nu spun ca dupa 5 ani de stat la aceeasi adresa in California tot ce stiu despre vecinii mei sunt numele lor de pe cutia de scrisori si singurele vorbe pe care le-am schimbat au fost saluturile politicoase cand ne intalneam intamplator in fata cladirii.

In schimb cu vecinii din Romania am intrat in contact din prima zi. Doar ce mi-am luat un apartament in Bucuresti si noii mei vecini in loc de buna ziua, mi-au zis ca vor sa cheme politia sa verifice daca am aprobari pentru lucrarile de renovare pe care le fac. Intamplator, nu fac nici o modificare care sa necesite aprobari, dar ei nu stiu asta. Tot ce stiu ei e ca pot sa se planga si atunci o fac.