Aproape cinci zile in Viena (continuare)

Dupa ce ne-am cazat la hotel, am luat-o la picior prin centru ca sa ne facem o prima impresie. Se vorbeste numai germana in jurul nostru, ceea ce e curios pentru ca de obicei, in capitalele europene auzi o amestecatura de limbi. Din primul moment ne loveste mirosul de balegar, care e peste tot prin centru din cauza trasurilor cu cai. Atmosfera e placuta, vremea tocmai buna de plimbare, piata din fata Dom-ului e plina de oameni in costume de epoca care incearca sa-ti vanda bilete la spectacole si concerte.

Avem sansa sa fim aici in timpul unui festival in aer liber care are loc in Heldenplatz si ne facem un obicei din a ne opri in fiecare zi la bere. E multa lume, galagie, muzica austriaca, oameni care canta in cor cu halbele in mana, o formatie de dansuri populare in mijlocul pietei, multi austrieci in costume de epoca, un porc in protap, ai impresia ca te-ai intors in timp. Dar te trezesti repede la realitate la aparitia unor cersetori romani, care isi fac de lucru pe langa mese.

Ne prinde asa de tare atmosfera de vacanta si de activitati in aer liber, ca au trecut déjà 3 zile si n-am fost inca la nici un muzeu. In schimb am fost la Schonbrunn de mai multe ori unde ne-am plimbat prin gradini, pe jos sau cu trenuletul, am luat un tur sa vedem interiorul palatului, si ne-am oprit de fiecare data sus pe deal la Gloriette, unde ii placea Mariei Teresa sa-si ia micul dejun, si unde noi ne luam bere sau cafea in timp ce admiram lacul si asfintitul soarelui. Aici nici nu pare ca esti in oras, se aud pasarele, oamenii fac jogging pe cararile de pe dealuri, sunt veverite printre copaci si rate salbatice pe lac.
Si cum orice excursie la Viena trebuie sa includa si o plimbare cu trasura, nu scapam ocazia si facem si asta.

Austriecii par a fi oameni relaxati carora le place sa se bucure de timpul liber. E plin de cafenele si baruri la fiecare colt de strada si in fiecare piata, si sunt destul de aglomerate, mai ales seara. Cu restaurantele, la fel. Spre surpriza mea, mi-am amintit bruma de germana pe care o invatasem candva si asta ne-a prins foarte bine, mai ales intr-o seara cand stateam la coada la un restaurant faimos pentru... ce altceva… snitele. L-am auzit pe chelnerul de la intrare strigand in germana ca are libera o masa pentru 2 persoane… mai mici. Imediat m-am strecurat in fata si i-am facut semn spre noi, care ne incadram in aceasta categorie fara nici o problema. Si asa am reusit sa nu mai stam la coada. Era o masa inghesuita intr-un colt, dar cu mult sarm. Si a fost prima oara cand Andreea nu a reusit sa-si termine snitelul, care era mai mare decat farfuria. Snitele, strudele, croissante, torturi, bere, vin si totusi am reusit sa nu ne ingrasam. 

Am fost si pana la Prater ca sa ne dam in roata sa poata Andreea sa faca poze de sus, si tot pentru asta nu puteam sa ratam turnul de la Dom. Pana la urma am fost si la muzee, am vazut muzeul Leopold, unde aveau mult Klimt si Schiele. Bineinteles ca vizita la muzeu a inceput cu o oprire la cafenea, care era recomandata in ghid. Si ca sa recuperam, am continuat tot cu un muzeu, cel de istoria artei, care, ghici cu ce a inceput? Bineinteles, tot cu o oprire la cafenea. 

Se apropia ziua sa plecam acasa. Intre timp Skyeurope daduse faliment cu vreo 2 zile inainte si ne lasase aici, sa ne descurcam cum putem. Noroc ca tipa de la receptia hotelului ne-a ajutat si ne-a rezervat doua locuri la un zbor cu Austrian Airlines. Ce excursie ar fi fost asta fara un pic de stress?

Lucruri mici care ne ocupa timpul

Desi Mircea Badea mi-a fost antipatic din prima zi cand l-am vazut, trebuie sa recunosc ca fraza lui “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” mi-a mers la suflet.
In general asa ma simt si eu in Romania, dar in ultimul timp parca e mai acut decat de obicei. Se intampla tot mai multe chestii care ma enerveaza.

De exemplu, am fost in situatia sa conduc in Mamaia, dinspre Rex spre Hotel Parc si am constatat cu stupoare ca nu ai cum sa faci asta decat iesind pe la bariere si intrand inapoi pe la alte bariere, unde platesti din nou. In care univers chestia asta are sens: depinzand de sensul in care circuli, un capat al statiunii il vezi doar daca platesti de doua ori? Neavizati, multi dintre noi merg in sensul dezavantajat si platesc de doua ori.

Sau un alt exemplu. Am fost la un notar pe langa gara din Constanta cu intentia de a incheia un contract. Ii lasam actele si ne cere banii inainte, ca la …. stiti voi unde. Platesc, imi da o chitanta de mana, nici macar bon fiscal si pentru ca nu aveam toate actele, urmeaza sa ne intoarcem. Nu reusim sa facem rost de restul de acte, asa ca ne ducem din nou la notar sa ne luam hartiile pe care le lasaseram si sa ii spunem ca nu mai facem contractul. Ne inapoiaza hartiile, dar nu si banii. Desi, legal, nu avea cum sa ne faca contractul pentru care veniseram initial, totusi banii ni i-a luat.

Sau, acum vreo 2 saptamani am trimis soferul sa-mi cumpere un prelungitor. Nu stiu cum e pentru voi, dar eu nu am niciodata suficiente prize. Mi-a cumparat unul cu 5 locuri din alea unde sa bag incarcatoarele. Am fost foarte fericita ca am loc sa tin in priza in acelasi timp si un telefon, si laptopul si placa de par si uscatorul de par, fara sa fie nevoie sa scot veioza. Nu va inchipuiti frustrarea mea cand, dupa doua zile prelungitorul s-a ars.

Si nu e vorba doar de prelungitoare: becurile se ard tot timpul, bateriile se termina mai repede, curentul se opreste mereu… Ma gandesc serios la teoria cu curentii telurici sau de alte feluri, care circula pe plaiurile astea…Poate ar ajuta sa folosesc mai mult aloe vera sau sa tin in casa niste crema de galbenele. Then again…poate e vorba doar de produse de proasta calitate?

Aproape cinci zile in Viena

Viena nu a fost niciodata pe lista mea cu prioritati de destinatii de vacanta. Nu auzisem lucruri interesante, stiam ca e un oras mic comparativ cu marile capitale europene, nu-l lauda nimeni cu patima. Dar, daca s-a ivit ocazia de a pleca in vacanta, fie chiar si in Viena, nu am putut sa spun nu. Cumva, nici acum nu stiu cum, Viena si-a facut loc pe lista Andreei de prioritati de calatorie. Nu prea mult, de luni dimineata pana vineri seara, ca sa nu ne plictisim. Sfaturi din toate partile, unii ne spuneau ca nu ne va ajunge timpul, altii ca nu vom avea ce face atatea (4 ½!) zile. Devenea déjà interesant!

Cea mai naspa parte a acestei experiente mi s-a parut faptul ca plecam din aeroportul Baneasa. Nu fusesem niciodata in Baneasa, si desi am fost avertizata de totala lipsa de asemanare dintre acest spatiu si un aeroport, tot am fost surprinsa. Neplacut. Parca se adunasera aici toate aspectele negative ale romanismului. Toate lucrurile care-mi produc greata si rusine, (desi cica n-ar trebui sa spunem ca ne e rusine ca suntem romani), de care incerc activ sa ma feresc, erau adunate aici, parca sa-mi arate ca nu am cum sa scap: bortosi in treninguri si cu zgarzi cu medalioane la gat, (“medaliati” cum le zice Paul), capete rase si cu tot felul de lovituri si cicatrici, papornite, fuste, certuri, tipete, inghesuiala si mai presus de orice, omniprezentul miros de transpiratie si de haine nespalate de mult si purtate a mia oara.

Am trecut de securitate spre portile de imbarcare ca sa asteptam avionul Skyeurope pentru Viena, care trebuia sa plece la 9:30. Ajunseseram acolo la 8:15, asa ca aveam ceva timp de omorat, doar ca nu aveam cu ce. Eram intr-o incapere destul de mica cu scaune multe si un spatiu restrans amenajat in cafenea, unde se si fuma. Aglomeratie mare, pentru ca dimineata pleaca multe avioane de aici. Si miros de nespalati. Se anunta curse spre Paris, Londra, Amsterdam, iar Londra, iar Amsterdam, se face 9:15, 9:30, 10:00. Dam dovada de multa rabdare si nu vrem sa ne stricam buna dispozitie, asa ca nu zicem niciuna nimic, inca. Mai luam o cafea, un ceai, si asteptam in continuare cu zambetul pe buze in anticiparea incantarii pe care o vom simti cand vom colinda pe strazile Vienei. La 10:30, dupa anuntul unui avion pt Bratislava, sala in care eram ramane aproape goala. Doar noi si cativa noi veniti. In sfarsit intram in panica. In disperare de cauza, ma duc la reprezentantul de la Bratislava ca sa-l intreb daca nu stie ceva de zborul de Viena. Imi cere boarding pass-ul si imi spune sa urc in autobuz. Incerc sa-i explic ca eu vreau sa merg la Viena, nu la Bratislava, repeta déjà enervata ca sa urc in autobuz. O intreb ce se intampla, tipa la mine ca nu e treaba ei sa-mi dea explicatii si ca sa intreb in avion pe insotitorii de zbor. Fiindca nu ma lasa sa trec inapoi, ii fac semne disperate Andreei sa vina si ea. Toata lumea era déjà urcata si ne intrebam daca nu cumva facem o greseala, cand observam mai multe boarding pass-uri pe care scria Viena, ca si pe ale noastre si ne mai linistim. De unde stiau toti oamenii astia care mergeau la Viena, ca trebuie sa se urce in zborul de Bratislava? Imi vine in minte poezia Anei Blandiana “Voi stiti ceva” care ma obsedeaza pentru restul drumului. Asta e, probabil ca avem escala.

Nu, nu avem escala. Avionul ne duce si ne lasa in Bratislava. Ni se comunica ca de acolo vom fi dusi cu autocarul la aeroportul din Viena. Dupa ce aterizam, Andreea ii trimite mesaj lui Cristi, care ne dusese la aeroport in dimineata aia ca sa luam zborul de Viena: “Am ajuns cu bine in Bratislava.” Primim raspuns inapoi: “?????” Ma intreb, amuzandu-ma in sinea mea, care o fi fost primul lui gand cand a primit mesajul?

Va urma…

Despre animale (desi sunt in Romania, vorbesc la propriu)

"The greatness of a nation and its moral progress can be judged by the way its animals are treated."
- Mahatma Gandhi

Easy for him to say, he was a vegetarian. Just a joke, that’s not what I want to talk about.
Having spent most of the summer time on the beach in Mamaia, combined with the fact that lately I think more and more about my physical state and health, I decided to make a routine about running on the beach every day. Since I haven’t done this before, I thought I would be better motivated if I convinced a couple of friends to do together. Generally I am a lazy person (who isn’t?), so I need guilt, duty, or some other motivation to commit to something like running.

So, I did convince my sister in law, and here we are the first evening. It’s about 5:00 o’clock and we start from Rasarit de Soare towards the Casino, in Mamaia. The weather is wonderful for running, a bit windy, with dramatic sky, covered with intriguing beautiful-dangerous-before-the-storm clouds. The beach is empty of humans just some lost souls who walk their sorrows, nostalgias, melancholies or whatever else. It’s the end of another summer, so I, myself am a bit drown. So we run for a while, then we walk some, and again we run and again we walk, our plan is to get to Casino and then return. We don’t want to push it, for a first day. At some point a pack of ugly, stray, bad dogs sees us. They have wild, scary eyes and start running like mad towards and after us. At that point I felt it was either us or them. If I had a gun…

So, coming back to the topic, and what Gandhi was saying about how we treat animals, I guess we qualify as a great nation, morally progressed since we choose to let the dogs walk free. But, was it our choice? Or have we been forced into our greatness by Brigitte Bardot?

By choice or not, I adapt and accept the planet is theirs too, so no more running outside! That’s why the treadmill was invented. Let the dogs run free! Don’t forget to feed them.

Momente pariziene (cont.)

Vrabiute hoate

Intr-una din zile la Les Deux Magots, cam adormite, cu o cafea si un croissant in fata. Nu e foarte aglomerat, doar cativa turisti. La masa de alaturi o asiatica tanara, putin grasuta, studiaza un ghid al Parisului. Comanda si ea o cafea si un croissant. Absolut minunate croissantele astea, proaspete si pufoase, cu gust de unt, fiecare imbucatura e savuroasa si intotdeauna se termina prea repede. Vremea e destul de rece, iar printre mese se milogesc niste vrabii sa le dai si lor o firimitura. Eu nu ma indur sa dau de la mine. Asiatica, e concentrata la ghidul ei, asa ca una din vrabii prinde un moment si se aseaza pe masa ei. Incet, incet, cu o fata sugubeata, se apropie de farfuria cu croissant, fiind atenta sa nu fie prinsa. Apuca sa ciupeasca, dar asiatica o vede si ii face vant sa plece. Zboara putin pana in apropiere, dupa care repeta actiunea. Din nou asiatica o zburataceste si apoi se cufunda in ghidul ei. A treia oara, vine chelnerul sa-i aduca restul, asiatica atenta la bani, vrabiuta smechera reuseste sa fure tot croissantul care mai era in farfurie, il smulge si-l trage jos. Pe mine ma bufneste rasul, dar asiatica se supara rau de tot ca a pierdut bunatate de croissant si pleaca imbufnata cu o atitudine ostentativa.

Tiganii

Bineinteles ca parte din aerul personal al orasului il dau tiganii. Unii cantand in metrou (in romaneste), altii cersind pe langa cafenele. Nu par a fi prea multi. Pana vineri, cand efectiv au impanzit fiecare colt de strada din zonele turistice. Au iesit la produs. Noroc ca noi sambata am plecat.

Mancaruri frantuzesti (cont.)

Unul dintre lucrurile pe care mi-ar fi placut sa le mananc la Paris e foie gras. Dar n-am facut asta pentru ca acum mai multi ani am decis sa-i boicotez pe crescatorii de rate pentru cruzimea cu care le indoapa si in semn de revolta sa nu mai mananc foie gras niciodata. Si tentatia a fost mare, fiindca la Paris toata lumea mananca foie gras si ti se recomanda peste tot. Dar am mancat biftec tartar, pe care cand l-am comandat, chelnerul, vazand ca sunt turista, mi-a atras atentia ca e carne cruda. I-am spus ca stiu si ca totusi vreau. Acelasi lucru l-am patit si cand am comandat ton tartar. Andreea a fost mai conservatoare si a comandat Croque Monsieur. Si de cele mai multe ori friptura de vita cu cartofi prajiti, adica french fries, ca sa fie traditionala.

Cum, de obicei cand calatoresc incerc mancaruri traditionale, de data asta am incercat un carnat facut din burta. Adica plin cu ceea ce punem noi in ciorba de burta. Nu recomand asta nimanui.
Branze n-am prea mancat cat am stat acolo, dar am adus acasa. In ultima zi, inainte sa plecam spre aeroport, ne-am dus la Le Bon Marche si am luat vreo 10 feluri de branze care ne-au imputit bagajele.
Si, spre regretul meu, n-am avut ocazia sa mananc nici supa de ceapa, una din preferatele mele, fiindca trebuia sa tin cont si de totalul caloriilor pe care il luam, si care de cele mai multe ori depasea limita pe care mi-o impuneam.

Bineinteles ca, dupa preceptul “When in Rome…”, ne-am purtat si noi ca localnicii si nu ne-a lipsit paharul de vin de la nici o masa.

In sfarsit… la Paris

Am ramas in urma cu scrisul, dar in iulie am fost la Paris. In sfarsit, pentru ca imi doream de mult.

Drumuri lungi prin aeroport, tras de valize, luat trenul, aglomeratie mare, luat metroul 3 statii, tras de valize in directia gresita, in sfarsit ajuns la hotel extenuate. Tras sufletul, seara iesit la bistro in cartier, le Nemrod, mancat pasta, baut vin frantuzesc.

Citesc o carte de Alain de Botton “Despre farmecul lucrurilor plictisitoare” si e una din cartile alea pe care le citesti incet ca se termina prea repede. Dar nu citesc prea mult ca adorm repede. A doua zi trebuie sa ma trezesc devreme ca ne asteapta Parisul!

Urmeaza 6 zile de vis, pe care le incepem pe fiecare cu o cafea si un croissant la una din celebrele de pe Saint Germain sau in Montparnasse. Bineinteles ca preferate au fost Café de Fleur si Les Deux Magots. M-am obisnuit repede cu franceza si faptul ca anul trecut am facut cursul ala la Institutul Fancez mi-a folosit foarte mult.

In prima zi am fost prin Jardin des Tuileries, unde ne-am dat cu roata pentru ca Andreea voia sa faca poze de sus. Cred ca nu exista oras pe care sa-l fi vizitat in care Andreea sa nu vrea sa urce in cel mai inalt turn, pe cea mai inalta cladire, pe dealuri, in roti, acolo unde sunt, ca sa faca poze de sus. Si ii ies niste poze superbe.

Din pacate, vremea a fost rece si ploioasa, asa cum a fost in toate excursiile de anul asta, si la New York, si in Washington, si la mare de 1 Mai, si de Paste. Dar oricum asta nu ne-a tinut in camera de hotel, ci ne-am facut programul asa cum era planificat. Am fost si la cumparaturi ca sa luam ceva mai gros de imbracat. Oricum motivul principal pt care ne-am dus a fost ca sa-si ia Andreea rochie pentru o nunta la care era nasa. Si bineinteles ca ne-am urcat pe Galeriile Lafayette ca sa facem poze de sus. 

Mai fusesem la Paris, asa ca in aceasta excursie n-am facut decat sa revizitez locurile care-mi placusera cel mai mult, Montmartre, Montparnasse, Sena, Champs-Elysees, Cartierul Latin, si mai ales Saint Germain. Am facut si cateva lucruri noi, am vizitat Musee D’Orsay, la Opera Garnier am luat un tur ghidat pe care il recomand tuturor, iar in una din zile am fost intr-o excursie organizata in Champagne unde am vizitat si degustat Moet-Chandon si Mumm.

Cea mai mare surpriza pentru mine a fost ca nu prea mi-a placut mancarea, desi am incercat restaurante célèbre, recomandate in ghid. Si nu se gaseau paste pe nicaieri, decat duminica la o brasserie aproape de hotel. Se pare ca francezilor nu le place mancarea italiana.

Si bineinteles ca Parisul fiind Paris, nu se putea sa ne treaca vacanta fara sa fim agatate de niste francezi galanti, care ne-au servit cu sampanie si ne-au intrebat daca nu vrem sa ne mutam la Paris.