Despre trafic

Pare ca romanii s-au nascut in masina, iar masina a devenit parte din ei. Nimeni nu-si mai dezlipeste fundul de masina, ceea ce te face sa te gandesti ca au toti un handicap, iar masina este o proteza. Asta n-ar fi problema mea in nici un fel, daca Bucurestiul ar fi conceput sa suporte la atata trafic. Dar nu e, si asta ne ingreuiaza viata tuturor. Fie ca esti pieton sau sofer, vei suferi din cauza traficului. Pe toate trotuarele sunt parcate masini, si din aceasta cauza pietonii circula pe strada. Orice straduta de doua benzi in centru se transforma invariabil intr-una cu o banda. Ne deranjeaza pe toti, dar nimeni nu se gandeste ca solutia sta in puterea noastra. Lasati fratilor masinile acasa! Circulati cu taxiul sau cu metroul. Daca e musai sa luati masina personala, folositi parcarile subterane, care in majoritate sunt goale. Nu e neaparat sa parcati exact la adresa unde aveti treaba, uneori chiar in dubla parcare. Faceti cativa pasi pe jos, ca foloseste si la sanatate si mai scade si fundul.

Ce solutii au adoptat altii mai dezvoltati ca noi?

- In Londra, de exemplu, exista o taxa destul de mare, 8 lire, ca sa intri cu masina in centrul orasului.

- In New York, parcarea in centru este permisa tot contra cost, 5-8$ pe ora, numai intre anumite ore, cand traficul e mai redus.

- In Florenta, nu poti parca in centru aproape nicaieri. Daca vrei sa te duci cu masina. trebuie sa o lasi mai la margine si pe urma te duci pe jos unde ai nevoie

- In Roma nu se intra deloc cu masina in centru.

Si peste tot, ca sa se respecte aceste reguli, se dau amenzi foarte mari pentru parcare ilegala. Uneori chiar iti ridica masina si ca sa o scoti te costa asa de mult incat a doua oara ai grija cand si unde parchezi. Ce frumos ar fi daca s-ar implementa si la noi astfel de reguli. Am sta mai putin in masina, nervosi si injurandu-ne unii pe altii si am face mai multi pasi pe jos, aerisindu-ne creierele.

Simpla observatie

Nu vreau sa fiu acuzata ca generalizez, desi la prima citire pare ca asta fac. E grosolan sa generalizezi si nici mie nu-mi place cand o fac altii. Parerile mele sunt formate pe experientele mele sau pe povestirile prietenilor. Nu vreau sa pun etichete, asa ca voi incerca sa stabilesc niste conventii. Cand spun “oamenii” nu inseamna “toti oamenii”, ci doar cei cu care am intrat eu in contact. Cand spun “strazile” nu inseamna “toate strazile”, ci doar acelea pe care am umblat eu, cand spun sistemul, sau banca, sau trenul ma refer numai la cele care mi-au afectat mie viata.

Oameni prietenosi

Acum vreo doua luni ma intorceam in California pentru o scurta vizita administrativa si in drum am facut o escala de o saptamana la Londra. Eram pentru prima oara la Londra si unul din lucrurile care m-a surprins a fost ca oamenii, contrar stereotipului pe care il aveam, sunt foarte prietenosi si dispusi sa stea de vorba si sa-ti explice despre obiectivele turistice din orasul lor. Incepand cu soferul de autobuz, apoi garzile de la diferitele cladiri guvernamentale, politia de paza de pe Downing street, oamenii de rand de pe strada raspundeau cu bunavointa si buna dispozitie intrebarilor mele si la randul lor imi puneau intrebari despre mine, ascultandu-ma cu interes si curiozitate genuina.

Asta m-a facut sa-mi aduc aminte ca toti prietenii care au venit in vizita in US au fost surprinsi de cat de prietenosi sunt americanii. Mama m-a intrebat cand a venit in California daca am spus vecinilor ca va veni ea in vizita, fiindca toata lumea o saluta ca si cum ar cunoaste-o. Dar dupa ce am fost la Londra, mi-am dat seama ca e o mare diferenta intre cumsecadenia si aparenta de prietenie a americanilor, care e doar de complezenta si cea a englezilor care mi s-au parut calzi si omenosi. Ca sa nu spun ca dupa 5 ani de stat la aceeasi adresa in California tot ce stiu despre vecinii mei sunt numele lor de pe cutia de scrisori si singurele vorbe pe care le-am schimbat au fost saluturile politicoase cand ne intalneam intamplator in fata cladirii.

In schimb cu vecinii din Romania am intrat in contact din prima zi. Doar ce mi-am luat un apartament in Bucuresti si noii mei vecini in loc de buna ziua, mi-au zis ca vor sa cheme politia sa verifice daca am aprobari pentru lucrarile de renovare pe care le fac. Intamplator, nu fac nici o modificare care sa necesite aprobari, dar ei nu stiu asta. Tot ce stiu ei e ca pot sa se planga si atunci o fac.

Decizii, decizii

Bineinteles ca aceasta decizie (de a alege intre un loc si altul) devine cu atat mai usoara cu cat iti permiti luxul de a te putea razgandi la o data ulterioara. Experienta de a te muta inainte si inapoi (back and forth parca suna mai adecvat) intre doua locuri te ajuta sa-ti rebalansezi de fiecare data impresiile cu care ramasesei din vizita anterioara si care invariabil se altereaza sau se idealizeaza in timp. Cand revii, iti raportezi impresiile la un punct de referinta initial, compari si descoperi, pe langa schimbarile inerente ale locului, schimbarea din ochii tai. “Beauty stands in the eyes of the beholder”. Incercand sa fii sincer, iti asumi subiectivitatea de care te simti oarecum vinovat, si te scuzi spunandu-ti ca totul e relativ. Intre timp tu ai trecut prin diferite experiente, ai vazut multe locuri, ai cunoscut oameni si culturi, ca atare s-a schimbat si modul in care te uiti sau chiar judeci, desi am oroare de acest termen, trecutul redevenit prezent.

In plus, pe langa schimbarea subiectiva de perceptie, intre timp au intervenit si schimbari obiective, reale, practice pe care le observi cu multa usurinta mai ales cand iti afecteaza viata de zi cu zi.

Poza