UPC-ul, Godot şi Kafka....

O sa spuneţi: da, ştim, şi noi simţim la fel. Probabil că aici aş putea vorbi despre oricare din aspectele kafkiene ale sistemului românesc. Dar eu am o experienţă proaspătă cu UPC-ul care m-a marcat puternic. Încercăm, de cîteva luni, să punem cablu digital (internet avem de mai de mult). Aşa că, s-a dus Cristi la sediul UPC şi a făcut contractul, aşa cum se cere la carte, după care am primit o programare să vină echipa UPC să ne monteze cablu digital.

O să mă întrebaţi de ce am ales UPC cînd toată lumea ştie ce prost customer service au. N-am avut de ales. Am aflat cu stupoare că în Ro nu poţi alege tu compania cu care vrei sa ai anumite servicii, că au ales ei pt tine. Ceea ce înseamnă că, mult dorita competiţie, aducătoare de progres, nu există.

Să revin... deci aveam programare... aşa că am stat cuminte acasă aşteptîndu-l pe Godot. În spirit godonian (sau godonesc?), UPC-ul n-a apărut. Am făcut a doua programare, încercînd să pun accentul pe importanţa timpului meu pierdut la prima aşteptare. Din nou, Godot şi-a jucat rolul exemplar. Am dat din nou telefon, la limita răbdării. M-am enervat de una singură, pentru că angajaţii de la call centerul UPC au primit un training foarte bun: sunt politicoşi şi nu rezolvă nimic. Cînd ceri un manager, ţi se spune că nu e acolo. Şi aşa apare Kafka, care rămîne pe poziţii pînă la capăt, timp de vreo lună si jumătate. Am făcut acelaşi exerciţiu de vreo 5 ori, schimbîndu-mi programul ca să stau acasă să-i aştept, iar ei conform obiceiului, nevenind niciodată. La un moment dat, chiar mă obişnuisem cu ideea. Putea să pară un joc, dacă n-ar fi fost extrem de frustrant. Cel mai frustrant era faptul că de cîte ori sunam, vorbeam la pereţi. Aveam senzaţia ca vorbesc cu o bandă stricată, politicoasă. Acea politeţe căreia îţi vine să-i dai un pumn în gură, chiar dacă toată viaţa ai fost împotriva violenţei. Aceleaşi răspunsuri, repetate la nesfîrşit, conform trainingului primit, aceeaşi impotenţă a lor, pe care mi-o transmiteau şi mie. Cred că după ce am trecut prin această experienţă, pot să spun că inţeleg mai bine efectele psihologice ale impotenţei.

Pînă la urmă s-a rezolvat parţial...Iar cînd au venit cei de la UPC într-un sfîrşit mi-au spus că ei n-au mai avut programare la adresa asta, că e prima oară cînd au fost trimişi aici. Ca să vezi, deci tot timpul ăsta eu făceam programări într-o gaură neagră (call centerul) care nu avea nimic in comun cu cei de pe teren. Shooting blanks!

Un sfat prietenesc: dacă aveţi ocazia să ajungeţi în contact direct cu „oamenii de la Minolta”, luaţi-le numerele de telefon directe (deşi nu va fi uşor să le obţineţi), pt că ei sunt singurii angajaţi ai UPC-ului care nu sunt impotenţi. Înţelegeţi de vreau să spun...