Aproape cinci zile in Viena

Viena nu a fost niciodata pe lista mea cu prioritati de destinatii de vacanta. Nu auzisem lucruri interesante, stiam ca e un oras mic comparativ cu marile capitale europene, nu-l lauda nimeni cu patima. Dar, daca s-a ivit ocazia de a pleca in vacanta, fie chiar si in Viena, nu am putut sa spun nu. Cumva, nici acum nu stiu cum, Viena si-a facut loc pe lista Andreei de prioritati de calatorie. Nu prea mult, de luni dimineata pana vineri seara, ca sa nu ne plictisim. Sfaturi din toate partile, unii ne spuneau ca nu ne va ajunge timpul, altii ca nu vom avea ce face atatea (4 ½!) zile. Devenea déjà interesant!

Cea mai naspa parte a acestei experiente mi s-a parut faptul ca plecam din aeroportul Baneasa. Nu fusesem niciodata in Baneasa, si desi am fost avertizata de totala lipsa de asemanare dintre acest spatiu si un aeroport, tot am fost surprinsa. Neplacut. Parca se adunasera aici toate aspectele negative ale romanismului. Toate lucrurile care-mi produc greata si rusine, (desi cica n-ar trebui sa spunem ca ne e rusine ca suntem romani), de care incerc activ sa ma feresc, erau adunate aici, parca sa-mi arate ca nu am cum sa scap: bortosi in treninguri si cu zgarzi cu medalioane la gat, (“medaliati” cum le zice Paul), capete rase si cu tot felul de lovituri si cicatrici, papornite, fuste, certuri, tipete, inghesuiala si mai presus de orice, omniprezentul miros de transpiratie si de haine nespalate de mult si purtate a mia oara.

Am trecut de securitate spre portile de imbarcare ca sa asteptam avionul Skyeurope pentru Viena, care trebuia sa plece la 9:30. Ajunseseram acolo la 8:15, asa ca aveam ceva timp de omorat, doar ca nu aveam cu ce. Eram intr-o incapere destul de mica cu scaune multe si un spatiu restrans amenajat in cafenea, unde se si fuma. Aglomeratie mare, pentru ca dimineata pleaca multe avioane de aici. Si miros de nespalati. Se anunta curse spre Paris, Londra, Amsterdam, iar Londra, iar Amsterdam, se face 9:15, 9:30, 10:00. Dam dovada de multa rabdare si nu vrem sa ne stricam buna dispozitie, asa ca nu zicem niciuna nimic, inca. Mai luam o cafea, un ceai, si asteptam in continuare cu zambetul pe buze in anticiparea incantarii pe care o vom simti cand vom colinda pe strazile Vienei. La 10:30, dupa anuntul unui avion pt Bratislava, sala in care eram ramane aproape goala. Doar noi si cativa noi veniti. In sfarsit intram in panica. In disperare de cauza, ma duc la reprezentantul de la Bratislava ca sa-l intreb daca nu stie ceva de zborul de Viena. Imi cere boarding pass-ul si imi spune sa urc in autobuz. Incerc sa-i explic ca eu vreau sa merg la Viena, nu la Bratislava, repeta déjà enervata ca sa urc in autobuz. O intreb ce se intampla, tipa la mine ca nu e treaba ei sa-mi dea explicatii si ca sa intreb in avion pe insotitorii de zbor. Fiindca nu ma lasa sa trec inapoi, ii fac semne disperate Andreei sa vina si ea. Toata lumea era déjà urcata si ne intrebam daca nu cumva facem o greseala, cand observam mai multe boarding pass-uri pe care scria Viena, ca si pe ale noastre si ne mai linistim. De unde stiau toti oamenii astia care mergeau la Viena, ca trebuie sa se urce in zborul de Bratislava? Imi vine in minte poezia Anei Blandiana “Voi stiti ceva” care ma obsedeaza pentru restul drumului. Asta e, probabil ca avem escala.

Nu, nu avem escala. Avionul ne duce si ne lasa in Bratislava. Ni se comunica ca de acolo vom fi dusi cu autocarul la aeroportul din Viena. Dupa ce aterizam, Andreea ii trimite mesaj lui Cristi, care ne dusese la aeroport in dimineata aia ca sa luam zborul de Viena: “Am ajuns cu bine in Bratislava.” Primim raspuns inapoi: “?????” Ma intreb, amuzandu-ma in sinea mea, care o fi fost primul lui gand cand a primit mesajul?

Va urma…