Aproape cinci zile in Viena (continuare)

Dupa ce ne-am cazat la hotel, am luat-o la picior prin centru ca sa ne facem o prima impresie. Se vorbeste numai germana in jurul nostru, ceea ce e curios pentru ca de obicei, in capitalele europene auzi o amestecatura de limbi. Din primul moment ne loveste mirosul de balegar, care e peste tot prin centru din cauza trasurilor cu cai. Atmosfera e placuta, vremea tocmai buna de plimbare, piata din fata Dom-ului e plina de oameni in costume de epoca care incearca sa-ti vanda bilete la spectacole si concerte.

Avem sansa sa fim aici in timpul unui festival in aer liber care are loc in Heldenplatz si ne facem un obicei din a ne opri in fiecare zi la bere. E multa lume, galagie, muzica austriaca, oameni care canta in cor cu halbele in mana, o formatie de dansuri populare in mijlocul pietei, multi austrieci in costume de epoca, un porc in protap, ai impresia ca te-ai intors in timp. Dar te trezesti repede la realitate la aparitia unor cersetori romani, care isi fac de lucru pe langa mese.

Ne prinde asa de tare atmosfera de vacanta si de activitati in aer liber, ca au trecut déjà 3 zile si n-am fost inca la nici un muzeu. In schimb am fost la Schonbrunn de mai multe ori unde ne-am plimbat prin gradini, pe jos sau cu trenuletul, am luat un tur sa vedem interiorul palatului, si ne-am oprit de fiecare data sus pe deal la Gloriette, unde ii placea Mariei Teresa sa-si ia micul dejun, si unde noi ne luam bere sau cafea in timp ce admiram lacul si asfintitul soarelui. Aici nici nu pare ca esti in oras, se aud pasarele, oamenii fac jogging pe cararile de pe dealuri, sunt veverite printre copaci si rate salbatice pe lac.
Si cum orice excursie la Viena trebuie sa includa si o plimbare cu trasura, nu scapam ocazia si facem si asta.

Austriecii par a fi oameni relaxati carora le place sa se bucure de timpul liber. E plin de cafenele si baruri la fiecare colt de strada si in fiecare piata, si sunt destul de aglomerate, mai ales seara. Cu restaurantele, la fel. Spre surpriza mea, mi-am amintit bruma de germana pe care o invatasem candva si asta ne-a prins foarte bine, mai ales intr-o seara cand stateam la coada la un restaurant faimos pentru... ce altceva… snitele. L-am auzit pe chelnerul de la intrare strigand in germana ca are libera o masa pentru 2 persoane… mai mici. Imediat m-am strecurat in fata si i-am facut semn spre noi, care ne incadram in aceasta categorie fara nici o problema. Si asa am reusit sa nu mai stam la coada. Era o masa inghesuita intr-un colt, dar cu mult sarm. Si a fost prima oara cand Andreea nu a reusit sa-si termine snitelul, care era mai mare decat farfuria. Snitele, strudele, croissante, torturi, bere, vin si totusi am reusit sa nu ne ingrasam. 

Am fost si pana la Prater ca sa ne dam in roata sa poata Andreea sa faca poze de sus, si tot pentru asta nu puteam sa ratam turnul de la Dom. Pana la urma am fost si la muzee, am vazut muzeul Leopold, unde aveau mult Klimt si Schiele. Bineinteles ca vizita la muzeu a inceput cu o oprire la cafenea, care era recomandata in ghid. Si ca sa recuperam, am continuat tot cu un muzeu, cel de istoria artei, care, ghici cu ce a inceput? Bineinteles, tot cu o oprire la cafenea. 

Se apropia ziua sa plecam acasa. Intre timp Skyeurope daduse faliment cu vreo 2 zile inainte si ne lasase aici, sa ne descurcam cum putem. Noroc ca tipa de la receptia hotelului ne-a ajutat si ne-a rezervat doua locuri la un zbor cu Austrian Airlines. Ce excursie ar fi fost asta fara un pic de stress?